Iarna si-a lasat cojocul
Dup’ o stea, pornind hai-hui!
Mama-l scutura de fulgi
Si-l da-n umeri tatalui
Sa nu-i fie frig la spate
Pe ogorul Cerului,
Cand se duce sa mai vada
Care-i starea Carului
Si-l gaseste, stand pe bolta,
(Ca si-n iernile trecute)
Asteptand ca-n primavara
Sa brazdeze Vesnicia,
Flori de stele sa rasara,
Plugul greu pe care-l cara.
Iar in urma plugului
Tata va pasi usor
Cand se-ascunde Carul Mare
Dup’ o margine de nor!
Mama o sa puna-n brazda
Cu calcaiul bobi de stele
Si de dor, pe lunca noastra
Vor rasari viorele!
de Mariana Popeanga Cornoiu

Stelele palite sa ramana-n el?

Cand te uiti la ele, te apuca mila:

Stau nescuturate parc-ar fi de fier.

De-ar fi coapte, Doamne, una cate una

S-ar desprinde poate, cazand pe pamant,

Cand cu cate-o raza le atinge luna

Si n-ar mai ramane visator flamand.

De-ai putea Tu, Doamne, savarsi minunea

Si sa pui tulpina cerului la loc,

Ar rodi iar stele si s-ar coace-ntruna

Si n-ar mai ramane om fara noroc.

Mariana Popeanga Cornoiu, “Lacrima stelei”

Ma voi ascunde-n pulbere de stele
Si lacrimile florilor sfioase
Vor oglindi doar visurile mele
Ce-or rasari in iarba de matase.

Si vantul rataci-va prin paduri
Cautandu-ma cu blanda-i adiere,
Infiorand sfioasele rasuri
Crescute din causul palmei mele.

Calatorind prin sfere de lumina
Voi reveni la umbra amintirii
De cate ori gradinile din minte
Vor face sa-nfloreasca trandafirii.
vol. Lumina din cuvant

Si chipul ti-l pastrez sub pleoapa mintii
Si-i mai admir frumosul si blandetea,
Desi prin ceasuri daruite vietii
Plecase de la tine tineretea.

Si pasii tai eu ii aud adesea
Cautandu-ma sa-ntrebe de mi-e bine!
Lumina care-n suflet mi se cerne
Din ochiul tau de mama mie-mi vine.

Pentru izvoarele de vis si dor
Care imi dau puterea sa traiesc,
Pentru trecut, prezent si viitor,
In orice gand, eu tie-ti multumesc!

Mariana Cornoiu, Vol. LACRIMA STELEI

Patima mea, ce dulce amar,

Lutul din mine, ce negru pacat,

Sufletul meu, ce tainic altar.

Sangele meu, ce rosu sarat,

Dragostea mea,ce rosu amar,

Dorul din mine ca jarul de cald,

Inima mea, ce tainic altar.

             M. Popeanga Cornoiu “Faclii in templul tau, Eternitate”

Ori ce mai face mama?

Se ostenise si-ai luat-o

Cand incepuse vara

Sa o trimiti sa se-odihneasca,

Noi toti fiind de vina,

Ca n-avusese niciodata

Concediu de odihna.

Te-ai straduit cu rugaciuni

Si cantec la toti sfintii,

Loc sa-i gasesti, plin de verdeata,

Unde-i dormeau parintii.

Poate s-a ratacit pe drum,

La rudele plecate?!

Maine, Parinte, e Craciun

Si ea e tot departe!

O asteptam nerabdatori sa se intoarc-acasa,

Ca fara ea nu-s sarbatori

Si casa nu e casa.

Cred ca s-a odihnit destul,

Ca nu-i e ei a stare,

Dar a ramas acolo sus,

S-aprinda felinare.

Si cand clipeste cate-o stea,

In noptile-nstelate,

In raza ei o vad pe ea

Acolo, sus, departe.

Iar daca stelele ori luna

Ascunse-n nouri pier,

Cad fulgi, ca harnica-mi maicuta

Deretica prin cer.

Si daca nu vine la noi

In noaptea de Ajun,

E semn ca-n casa Vesniciei,

 Parinte,-i tot Craciun.

                  Mariana Popeanga Cornoiu, vol.”Faclii in templul tau,Eternitate”

Vol.”Esente”